Lucrul cel mai greu nu este să ajungi la învierea lui Cristos, să trăiești pentru o zi, ci mult mai greu este să rămâi în această înviere, să rămâi viu mult timp. Concret: de Paște bisericile sunt pline, rândurile la sfânta împărtășanie sunt lungi, spre bucuria Domnului și a Bisericii. Însă trece o zi, trec două și lucruri se schimbă: bisericile se golesc și rândurile pentru împărtășanie se micșorează. Unde dispar martorii învierii? Unde îl punem pe Cristos cel înviat? Îl punem înapoi în mormânt? Sau ce facem cu el?
Dacă deja ne-am întors în viață și indiferența dinaintea Paștelui, înseamnă că suntem asemenea cărturarilor care au dispețuit darul lui Dumnezeu și l-au răstignit pe Isus Cristos. Dacă deja nu ne-am împărțit, înseamnă că nu am simțit niciodată în fața euharistiei bătăile inimii care să nu facă să strigăm: „E Domnul”.
Dacă am ști cât de plăcut e să te trezești dimineața cu Domnul, pe „țărmul unui lac”, și să-i vezi chipul cum se oglindește în apa limpede. E ca soarele strălucitor ce face apa să lucească asemenea unui cristal prețios. Și atunci îl recunoști și strigi entuziasmat: „E Domnul”!
Ce mângâietor este ca dis-de-dimineaţă Domnul să te sfătuiască: „Aruncaţi mreaja în partea dreaptă”, iar tu să-l asculţi şi mulţumit să strigi „E Domnul!”, şi apoi să-ţi fie plină de lumină, inspiraţie şi iubire.
Numai iubirea poate recunoaște iubitul, numai cei ce se iubesc se regăsesc, numai cel iubit a strigat „E Domnul”. Iubirea vede dincolo de distanta. Iubirea simte dincolo de cuvinte si imagini. Iubirea nu cunoaște limită sau piedici. Iubirea strigă „E Domnul!”.
Cum să știi că Domnul e pe țărmul cel îndepărtat și te așteaptă și să ai răbdare să ajungi încet, cu barca, și să nu sări în apă și să înoți ca să-i ajung aproape cât mai repede?! Strigătul „E Domnul” devine un imbold, o chemare irezistibilă, nu mai ai nevoie să întrebi ca odinioară: „Doamne, dacă ești tu, fă să vin la tine pe apă!” (cf. Mt 14,28). Nu mai vrei minuni, ci dai totul, depui efort, faci orice doar sa ajungi langa iubire. Iubirea și prezența celui iubit e cea mai mare minune și nu mai ai nevoie de nimic altceva.
Unde e Domnul este totul: și pești și foc și iubire și minuni și recunoaștere și ascultare și iertare. E Domnul și el e totul.
„E Domnul” trebuie să fie strigătul tău când vorbește și te învață prin sfânta Evanghelie a sa. „E Domnul” trebuie să fie aclamația ta când se lasă adus pe altar de mâinile preotului, trup și sânge jertfit pentru tine. „E Domnul” trebuie să-ți zici când îl vezi trecând prin viața ta pe cel flămând și însetat, pe cel singur și bolnav, pe cel închis și deznădăjduit.
paxlaur.com
