Astăzi, în Duminica Albă, duminica instituirii sărbătorii Milostivirii Divine, suntem chemaţi ca, în bucuria proclamării marelui mister al învierii, să vestim însuşi izvorul oricărui mister, "milostivirea lui Dumnezeu", fără limite şi fără graniţe. Tocmai în această atmosferă îl întâlnim pe Cristos trimis de Tatăl pe pământ să ne asigure de iubirea şi pacea sa, care ne cheamă şi ne trimite şi pe noi să proclamăm fără încetare această milostivire şi iertare.
Pe 22 februarie 1931, Domnul Isus s-a arătat Sfintei Faustina Kowalska, aflată în rugăciune într-o chilie a conventului din Płock al congregației ”Surorile Fericitei Fecioare Maria a Milostivirii”. ”Seara, stând în chilia mea”, notează sfânta călugăriță în Jurnalul ei, ”L-am văzut pe Domnul Isus înveșmântat într-o haină albă: avea o mână înălțată pentru a binecuvânta, în timp ce cu cealaltă, în dreptul pieptului, atingea haina, care era ușor desfăcută și lăsa să iasă două mari raze, una de culoare roșie și una galbenă. Fără cuvinte, țineam ochii îndreptați spre Domnul. Sufletul meu era cuprins de teamă, dar și de o bucurie mare. După o clipă, Isus mi-a zis: «Pictează o imagine după modelul pe care-l vezi, având scris în partea de jos: Isuse, mă încred în Tine! Doresc ca această imagine să fie cinstită mai întâi în capela voastră și apoi în lumea întreagă”.
Cristos a înviat!