PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ BÂRNOVA

Naşterea Sfintei
Fecioare Maria
Biserica romano catolica Barnova Biserica
Romano-Catolică Bârnova

PAROHIA ROMANO-CATOLICĂ BÂRNOVA

Porumbel parohia romano catolica Barnova
PROIECTUL Descoperă bucuria care stă ascunsă în donația ta!
STADIUL LUCRĂRILOR Se înalță cu ajutorul Domnului
LUCRĂM Cu ajutorul dumneavoastră
PENTRU VEȘNICIE Lucrăm
TEMELIA DEO GRATIAS
PLACA Prinde contur
Crește bucuria! Cu ajutorul dumneavoastră
SE ÎNALȚĂ
Mesajul Sfantului Parinte pentru Postul Mare 2022

Postul Mare este timp favorabil de reînnoire personală și comunitară care nu conduce la Paștele lui Isus Cristos mort și înviat. Pentru drumul din Postul Mare din 2022 nu va face bine să reflectăm asupra exortației Sfântului Paul adresate galatenilor: "Să nu obosim într-o față binele, căci la timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși! Așadar, acum, cât avem timp. . ( kairós ), să facem bine tuturor" ( Gal  6,9-10).

1. Semănatul şi seceratul

În acest text apostolul evocă imaginea semănatului și a seceratului, atât de îndrăgită de Isus (cf.  Mt  13). Sfântul Paul nu vorbește despre un  kairós : un timp propice pentru semănat binele în vederea unui secerat. Ce este pentru noi acest timp favorabil? Cu siguranță, este Postul Mare, dar este și toată existența pământească pentru care Postul Mare este într-un fel o imagine. În viața noastră prea des prevalează lăcomia și mândria, dorința de a avea, de a acumula și de a consuma, așa cum arată omul nechibzuit din parabola evanghelică, omul care viața sa sigură și fericită marii recolte adunate în hambarele sale (cf.  Lc . 12,16-21). Postul Mare nu invită la convertire, la schimbarea mentalității, așa cum să aibă adevărul și frumusețea sa nu atât în ​a avea câte adevăruri într-o dată, nu atât într-o aduna câte mai ales într-o. semănă binele. și într-o dată. -o împărtășire.

Primul agricultor este însuși Dumnezeu, care cu generozitate "continuă să semene în omenire semințe de bine" (Enciclica  Fratelli tutti , 54). În timpul Postului Mare suntem chemați să răspundem la darul lui Dumnezeu primul cuvântul său "viu și plin de putere" ( Evr  4,12). Ascultarea asiduă a cuvântului lui Dumnezeu maturizează o docilitate promptă față de acțiunea sa (cf.  Iac  1,21) care face rodnică viața noastră. Dacă deja asta nu îmbucură, și mai mare este chemarea de a fi „colaboratori ai lui Dumnezeu” ( 1Cor  3,9), folosește bine timpul prezent (cf.  Ef . 5,16) pentru a semăna şi noi făcând binele. This chemare de a semăna binele nu trebuie văzută ca o povară, ci ca un har cu care Creatorul nu vrea uniți activ cu mărinimia sa rodnică.

Şi seceratul? Oare semănatul nu este în întregime în vederea recoltei? Desigur. Legătura strânsă între semănat și recoltă este reafirmată de Sfântul Paul, care afirmă: „Cine seamănă cu zgârcenie va și secera cu zgârcenie, dar cine seamănă cu generozitate va și secera cu generozitate” ( 2Cor  9,6). Dar despre care recoltă este vorba? Un prim rod al binelui semănat există în noi înșine și în relațiile noastre zilnice, chiar și în gesturile celor mai mici de bunătate. În Dumnezeu niciun act de iubire, oricât de mic ar fi, și nicio "trudă generoasă" nu sunt pierdute (cf. Exortația apostolică  Evangelii gaudium , 279). Așa cum pomul se recunoaște din roade (cf.  Mt  7,16.20), tot așa plină de fapte bune este luminoasă (cf.  Mt. 5,14-16) și duce mireasma lui Cristos în lume (cf.  2Cor  2,15). Al sluji pe Dumnezeu, liberi de păcat, maturizează roade de sfinţire pentru mântuirea tuturor (cf.  Rom  6,22).

În realitate, nu este dat să vedem numai în mică parte rodul a ceea ce semănăm de vreme ce, conform proverbului evanghelic, "unul este semănătorul, altul este secerătorul" ( In  4,37). Tocmai semănând pentru binele altuia noi participăm la mărinimia lui Dumnezeu: "Este mare noblețe a fi capabili să demarăm procese ale căror drumuri vor fi culese de alții, cu speranța pusă în forța secretă a binelui care seamănă" (Enciclica  Fratelli tutti , 196) . A semăna binele pentru ceilalți nu eliberează de logica înguste ale beneficiului personal și conferă acțiunile noastre respirația amplă a gratuității, inserându-ne în orizontul minunat al planurilor binevoitoare ale lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu lărgește și ridică și mai multă privirea noastră: ne vestește că secerat cel mai adevărat este cel escatologic, cel din ultima zi, din ziua fără de apus. Rodul împlinit al vieții noastre și al acțiunilor noastre este "rodul pentru viața veșnică" ( In  4,36), care va fi "comoara noastră din ceruri" ( Lc  12,33; 18,22). Isus însuși folosește imaginea seminței care moare în pământ și dă rod pentru a exprima misterul morții și învierii sale (cf.  In  12,24); și Sfântul Paul o reia pentru a vorbi despre învierea trupului nostru: "Se mare în putrezire și se învie în neputrezire; se mare în necinste și se învie în glorie; se mare în slăbiciune și se învie în putere; se seamănă un trup fizic și învie un trup spiritual" 15,42-44). Thissperanţă este marea lumină pe care Cristos înviat o aduce în lume: "Şi dacă ne-am pus speranţa în Cristos numai în această viaţă, suntem cei mai vrednici de milă dintre toţi oamenii. Dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul. învierii celor adormiți" ( 1Cor  15,19-20), așa cum cei care sunt intim uniți cu el în iubire, "într-o moarte asemănătoare cu a lui" ( Rom  6,5), să fie uniți și cu învierea lui pentru viaţa veşnică (cf.  In  5,29): „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor” ( Mt  13,43).

2. „Să nu obosim într-o față binele”

Învierea lui Cristos animă speranţele pământeşti cu "marea speranţă a vieţii veşnice şi pune deja în timpul prezentului germenul mântuirii" (cf. Benedict al XVI-lea, Enciclica  Spe salvi , 3; 7). În fața dezamăgirii amare pentru atâtea vise spulberate, în fața preocupării din cauza provocărilor care amenință, în fața dezamăgirii din cauza sărăciei mijloacelor noastre, ispita este de a nu închide în propriul egoism individualist și de a nu refugia în indiferența față de suferințele celuilalt. „Cei tineri obosesc, iar cei maturi se ostenesc și se poticnesc” ( Is  40,30). Dar Dumnezeu "dă putere celui ostenit și înmulțește tăria celui vlăguit. […] Cei care speră în Domnul să întăresc puterea, se înalță ca pe aripi de vultur, aleargă, dar nu ostenesc, umblă, este  40,29,31). Postul Mare ne cheamă să repunem credința noastră și speranța noastră în Domnul (cf.  1Pt  1,21), pentru că numai cu privirea îndreptată spre Isus Cristos înviat (cf.  Evr  12,2) putem prima exortația apostolului: „Să nu obosim în a face binele” ( Gal  6,9).

Să nu obosim într-o ruga . Isus a învățat că este necesar „de a ne ruga întotdeauna și de a nu ne descuraja” ( Lc  18,1). Avem nevoie să ne rugăm pentru că avem nevoie de Dumnezeu. Iluzia că suntem suficienți pentru noi înșine este o iluzie periculoasă. Dacă pandemia nu-a făcut să atingem cu mâna fragilitatea noastră personală și socială, acest Post Mare să nu permită mângâierea credinței în Dumnezeu, fără să se îngrijească de nu putem avea stabilitate (cf.  Is 7,9). Nimeni nu se salvează, pentru că toți suntem singuri în barcă printre furtunile; dar mai ales nimeni nu se salvează fără Dumnezeu, pentru că numai misterul pascal al lui Isus Cristos dă victoria asupra apelor întunecate ale morții. Credința nu ne scutește de suferințele vieții, dar permite să trecem prin ele uniți cu Dumnezeu în Cristos, cu marea speranță care nu dezamăgește și a cărei garanție este iubirea pe care Dumnezeu a revărsat-o în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf.  Rom  5 ). ). ). ,1-5).

Să nu obosim în a extirpa răul din viața noastră . Postul trupesc la care nu cheamă Postul Mare să întărească duhul nostru pentru lupta împotriva păcatului. Să nu obosim în a cere iertare în sacramentul Pocăinţei şi al Reconcilierii , ştiind că Dumnezeu nu oboseşte niciodată să ierte. Să nu obosim în a luptă împotriva concupiscenței , acea fragilitate care împinge la egoism și la orice rău, găsind în decursul secolelor diferite căi prin care să-l prăbușească pe om în păcat (cf. Enciclica  Fratelli tutti , 166). Una din aceste căi este riscul de dependență de  media digitale, care sărăcește raporturile umane. Postul Mare este timp propice pentru a contrasta aceste curse și pentru a cultiva în schimb o comunicare umană mai integrală (cf.  ibid. , 43) făcută din „întâlniri reale” ( ibid. , 50), față în față.

Să nu o bosim într-o față bine în caritatea activă față de aproape . În timpul acestui Post Mare, să practicăm pomană dăruind cu bucurie (cf.  2Cor  9,7). Dumnezeu "care da sămânță semănătorului și pâine ca hrană" ( 2Cor  9,10) are grijă să avem față de fiecare dintre noi numai cu ce să nu hrănim, ci și să putem fi generoși într-o față bine față de ceilați. Dacă este adevărat că toată viața noastră este timp pentru a semăna bine, să profităm de acest Post Mare pentru a ne îngriji de cel care nu este aproape, pentru a deveni de acei frați și surori care sunt răniți pe drumul vieții (cf. Lc ._ 10,25-37). Postul Mare este timp propice pentru a căuta, și nu a evita, pe cel care se află în nevoie; pentru a chema, și nu a ignora, pe cel care dorește ascultare și un cuvânt bun; pentru a vizita, și nu a abandona, pe cel care suferă de singurătate. Să punem în practică apelul de a face bine  față de toți , luându-ne timpul pentru ai iubi pe cei mai mici și lipsiți de apărare, pe cei abandonați și disprețuiți, pe cel care este discriminat și marginalizat (cf. Enciclica  Fratelli tutti , 193). ). ). ).

3. "La timpul potrivit vom secera, dacă nu vom deveni leneși"

Postul Mare ne amintește în fiecare an că "binele, ca și iubirea, dreptatea și solidaritatea nu se obțin o dată pentru totdeauna; trebuie să cucerite în fiecare zi" ( ibid. , 11). Aşadar, să-i cerem lui Dumnezeu statornicia răbdătoare a agricultorului (cf.  Iac  5,7) pentru a nu deveni leneşi într-o faţă binele, pas cu pas. Cel care cade, să întindă mâna către Tatăl care ne ridică mereu. Cel care sa rătăcit, înșelat de seducțiile celui rău, să nu întârzie să se întoarcă la el care este "mărinimos în iertare" ( Is 55,7). În acest timp de convertire, găsind sprijin în harul lui Dumnezeu și în comuniunea Bisericii, să nu obosim într-o semănă binele. Postul pregătește terenul, rugăciunea irigă, caritatea fecundează. Avem certitudinea în credință că „la timpul vom secera, dacă nu vom deveni leneși” și că noi, cu dar potrivit perseverenței, vom obține bunurile promise (cf.  Evr  10,36) pentru mântuirea noastră și a altora (cf.  1Tim  4, 16). Practicând iubirea fraternă față de toți suntem uniți cu Cristos, care și-a dat viața pentru noi (cf.  2Cor  5,14-15) și pregustăm bucuria împărăției cerurilor, când Dumnezeu va fi "totul în toți" ( 1Cor  15,28) .

Fecioara Maria, din sânul căreia sa născut Mântuitorul și care păstrează toate lucrurile "meditându-le în inima ei" ( Lc  2,19) să nu dobândească darul răbdării și să fie aproape de noi cu prezența sa maternă, așa cum acest timp se va. . . converti. să aducă roade de mântuire veşnică. Post binecuvântat!

Postat pe: 01-03-2022 Distribuie Nr. vizualizari: 413
biserica parohia romano catolica barnova
Copyright © 2020 | Parohia Romano-Catolică Bârnova. Toate drepturile rezervate.
Developed and designed by logo-weblama