”Nașterea unui copil, în care părinții acționează drept colaboratori ai lui Dumnezeu, face din orice familie un sanctuar al vieții și retrezește în noi bucuria, uimirea și recunoștința”: a spus papa Francisc la rugăciunea ”Angelus”, recitată împreună cu romanii și pelerinii din Piața San Pietro de la fereastra apartamentului pontifical duminică, 24 iunie 2018, solemnitatea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Pontiful a menționat la saluturile finale beatificarea, sâmbătă, în Paraguay, a călugăriței carmelite Maria Felicia a lui Isus.
Dumnezeu depășește așteptările noastre
«Dragi frați și surori, bună ziua!
Astăzi, liturgia ne invită să celebrăm sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul. Nașterea sa este evenimentul care a luminat viața părinților săi, Elisabeta și Zaharia, și cuprind în bucurie și uimire rudele și vecinii. Acești părinți înaintați în vârstă au visat și chiar au pregătit ziua aceea, dar de acum nu o mai așteptau: se simțeau excluși, înjosiți, dezamăgiți, nu aveau copii. În fața veștii nașterii unui fiu (cf. Luca 1,13), Zaharia a rămas înmărmurit, pentru că legile naturale nu o făceau posibilă: erau în vârstă. Prin urmare, Domnul l-a făcut să rămână mut pentru tot timpul sarcinii (cf. v.20). E un semn. Dar Dumnezeu nu depinde de logica noastră și de capacitățile noastre omenești limitate. Trebuie să învățăm să avem încredere și să tăcem în fața misterului lui Dumnezeu și să contemplăm în smerenie și tăcere lucrarea sa, care se revelează în istorie și care de foarte multe ori depășește închipuirea noastră.
Ioan înseamnă ”Dumnezeu s-a îndurat”
Acum, când evenimentul are loc, acum când Elisabeta și Zaharia au simțit că ”nimic nu este cu neputință la Dumnezeu” (v. 37), mare le este bucuria. Pagina Evangheliei de astăzi (Lc 1,57-66.80) vestește nașterea și apoi se oprește la momentul când se pune numele copilului. Elisabeta alege un nume străin de tradiția familiei și spune: ”Se va numi Ioan” (v. 60), un dar gratuit și de acum neașteptat, pentru că Ioan înseamnă ”Dumnezeu s-a îndurat”. Acest copil va fi vestitorul, mărturisitorul harului lui Dumnezeu pentru cei săraci care așteptau cu smerită credință mântuirea sa. Zaharia confirmă în mod surprinzător alegerea acelui nume, scriindu-l pe o tăbliță – pentru că era mut - și ”dintr-o dată i s-a deschis gura și i s-a dezlegat limba și vorbea – normal - lăudându-L pe Dumnezeu” (v. 64).
Uimire, surpriză și recunoștință
Întregul eveniment al nașterii lui Ioan Botezătorul este înconjurat de un senin simț de uimire, surpriză și recunoștință. Uimire, surpriză și recunoștință: lumea este cuprinsă de o sfântă teamă de Dumnezeu ”și în tot ținutul muntos al Iudeii se povesteau toate aceste lucruri” (v. 65). Frați și surori, poporul credincios intuiește că s-a întâmplat ceva mare, chiar dacă umil și discret, și se întreba: ”Ce va fi oare acest copil?” (v. 66). Poporul credincios al lui Dumnezeu este capabil să trăiască credința cu bucurie, cu simțul uimirii, surprizei și recunoștinței. Dar să ne uităm la lumea aceea care vorbea de bine despre acest lucru minunat, despre minunea nașterii lui Ioan, și o făcea cu bucurie, era mulțumită, cu simțul uimirii, surprizei și al recunoștinței. Și văzând aceasta, să ne întrebăm: cum este credința mea? Este o credință bucuroasă sau o credință mereu la fel, o credință plată? Are simțul uimirii când văd lucrările Domnului, când aud vorbindu-se de evanghelizare sau de viața unui sfânt? Sau când văd multă lume bună: simt harul, înăuntrul meu, sau nimic nu se mișcă în inima mea? Știu să simt consolările Spiritului sau sunt închis față de acestea? Să ne întrebăm, fiecare dintre noi, într-un examen de conștiință: cum este credința mea, este plină de bucurie? Este deschisă la surprizele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Dumnezeul surprizelor? Am gustat în suflet simțul uimirii pe care îl aduce prezența lui Dumnezeu, acel simț al recunoștinței? Să ne gândim la aceste cuvinte, care sunt stările de suflet ale credinței: bucurie, simțul uimirii, simțul surprizei și al recunoștinței.
Familia, sanctuarul vieții
Fecioara Sfântă să ne ajute să înțelegem că în orice persoană umană se află amprenta lui Dumnezeu, izvorul vieții. Ea, Maica lui Dumnezeu și Maica noastră, să ne facă tot mai conștienți că în nașterea unui copil părinții acționează drept colaboratori ai lui Dumnezeu. O misiune cu adevărat sublimă care face din orice familie un sanctuar al vieții și retrezește – orice naștere a unui copil – bucuria, uimirea și recunoștința”.
Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului
