Așadar, la ce folosește lauda noastră adusă sfinților, la ce folosește tributul nostru de glorie, la ce folosește această solemnitate a noastră? De ce li se aduc lor onorurile pământești, de vreme ce, conform promisiunii Fiului, Tatăl ceresc îi cinstește? Așadar, ce folos au elogiile noastre aduse lor? Sfinții nu au nevoie de onorurile noastre și nu le vine nimic din cultul nostru. Este clar că, atunci când cinstim amintirea lor, o facem în interesul nostru, și nu al lor. Cât mă verific, trebuie să mărturisesc că, atunci când mă gândesc la sfinți, mă simt arzând de dorințe mari.
Prima dorință pe care comemorarea sfinților fie o trezește, fie o stimulează mai mult în noi este aceea de a ne bucura de compania lor atât de dulce și de a merita să fim concetățeni și familiari ai duhurilor fericite, de a nu afla împreună cu adunarea patriarhilor. , cu profeții, cu cei apostoli, cu toate mărții, cu comunitatea mărturisitorilor, cu corurile fecioarelor, să fim reuniți și fericiți în comuniunea tuturor sfinților. Ne așteaptă comunitatea primară a creștinilor, și pe noi nu vă interesează? Sfinții doresc să nu aibă împreună cu ei, și noi nu ne vom îngriji de aceasta?
Nu, fraților, să ne trezim din apatia noastră deplorabilă! Să înviem împreună cu Cristos, să căutăm lucrurile de sus, pe acelea să le gustăm! Să simțim dorința celor care ne doresc, să nu grăbim spre cei care să nu așteaptă, să anticipăm, prin făgăduințele sufletului, condiția celor care care stau în așteptarea noastră! Nu numai că trebuie să dorim compania sfinților, ci trebuie să și posedăm fericirea ei. Așadar, în timp ce dorim să stăm împreună cu ei, să stimulăm în inima noastră aspirație cea mai intensă de a împărtăși gloria lor. This dorință desigur că nu este nepotrivită, deoarece o asemenea foame de glorie nu este deloc periculoasă.
Există o a doua dorință care este stimulată în noi de comemorarea sfinților, și este aceea ca Isus Cristos, viața noastră, să nu se arate și nouă, de asemenea, și să ajungem și noi împreună cu el în glorie. Între timp, capul nostru nu se prezinta cum este acum în cer, ci în formă pe care a voit să o asume pentru noi aici, pe pământ. Deci îl vedem nu încoronat cu glorie, ci înconjurat de spinii păcatelor noastre. De aceea, să se rușineze fiecare mădular să facă paradă de eleganță sub un cap încoronat cu spini. Să înțeleagă că eleganța sa nu-i face cinste, ci îl face să fie ridicol. Va ajunge momentul venirii lui Cristos, atunci când nu se va mai vesti moartea sa. Atunci vom ști că și noi am murit și că viața noastră este ascunsă cu el în Dumnezeu. Atunci, Cristos va apărea ca un cap glorios și, împreună cu el, vor străluci mădularele glorificate. Atunci va transforma trupul umilinței noastre, făcându-l asemenea gloriei capului, care este el însuși.
Așadar, să nutrim în mod liber dorința gloriei. Avem tot dreptul la aceasta. Însă pentru ca speranța unei fericiri atât de strălucite să devină realitate, nu este necesar ajutorul sfinților. Să solicităm acest ajutor cu multă grijă. În felul acesta, prin mijlocirea lor, vom ajunge acolo unde singuri nu vom putea niciodată să gândim că vom ajunge.

(Din Predicile sfântului Bernard, abate
Pred. 2: Opera omnia, Edit. Cisterc. 5 [1968], 364-368)

Să ne rugăm:

Dumnezeule atotputernic și veșnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinților, te rugăm ca, având în fața ta asemenea mulțime de mijlocitori, să primim de la tine belșugul mult dorit al îndurării tale. Prin Cristos, Domnul nostru.