Săptămâna Sfânt, "principala" din tot anul liturgic, se deschide cu Duminica Floriilor - amintirea intrării mesianice a lui Isus în Ierusalim și, în ritul ambrozian, a ungerii la cina din Betania - și ajunge la apogeul său în Triduum-ul Sacru. Este o săptămână de comemorare - inspirată din Scriptură și confirmată de rugăciune - a marilor momente și gesturi ale mântuirii noastre: pătimirea, moartea, îngroparea, învierea lui Isus. Frecvența adunărilor liturgice, solemnitatea riturilor, spiritul intens care le animă și mai ales harul semnificat și dăruit în ele cer atenție, înțelegere și disponibilitate specială a inimii. Nu se revocă numai un eveniment de acum trecut: misterul Paștelui continuă să nu răscumpere și să ne sfințească.

Joi, dimineața, sau într-o zi precedentă, episcopul celebrează Euharistia cu preoțimea sa. This Liturghie, cu claritate și intensități singulare, se manifestă în Biserica diecezană unitatea sacerdotală, prezidată de episcop și formată din toți preoții în comunitatea cu el. Aceștia reînnoiesc la această celebrare angajamentul lor de dăruire a lui Isus Cristos, „pontif al noii și veșnicei alianțe”, o persoană unică preoție se perpetuează în slujba comunității creștine.

Şi faţă de fraţi, la naşterea preoţiei lor, preoţii reînnoiesc voinţa de a fi "slujitori atenţi": frângând "pâinea cuvântului"; oferind "harul sacramentelor" - în special pregătind cina pascală cu Euharistia -; dându-le ca exemplul „mărturia de credinţă şi de iubire” (prefaţa). În timpul ritului, sunt binecuvântate uleiurile sacre ale catecumenilor și ale bolnavilor și este consacrată crismă. Purtate în diferitele biserici din dieceză și "folosite cu credință vie" (rugăciunea pentru încheierea liturgiei Cuvântului) la Botez, la Mir, la hirotoniri, la Ungerea Bolnavilor, ele vor semnifica participarea tuturor la "ungerea misterioasă a Duhului Sfânt" adunării liturgice), care la consacrat pe Fiul lui Dumnezeu Mesia și Domn; vor face posibilă viața creștină, ca "bună mireasmă a lui Cristos" (rugăciune după împărtăşanie); și vor aminti pe episcop ca "marele preot al turmei sale, de la care derivă și depinde într-un anumit mod de viață credincioșilor săi în Cristos" (Sacrosanctum Concilium , 41). Tot dimineața, liturgia ambroziană prevede două celebrări biblice: prima despre nevinovatul condamnat pe nedrept; a doua despre iertare si despre reconciliere. Cu Liturghia de seară "la Cina Domnului" începe Triduum-ul Sacru. Triduum-ul pătimirii și al învierii Domnului împuternicit culmea sau în întregul an liturgic.

Misterul Paştelui este substanţa timpului, a amintirii, a semnelor Bisericii în toate zilele anului. El compune planul de mântuire, care este gloria lui Dumnezeu, distrugerea morții noastre, darul vieții noi în Cristos.

Aceste zile repropun Bisericii marile evenimente ale planului lui Dumnezeu, care în pătimirea, moartea, îngroparea și învierea lui Cristos își găsește sensul său și soluția sa. Începând de la Paște, se recitește Scriptura de la primele pagini. Acţiune divină, istorie a, vestire profetică, credinţă şi speranţă de ţară promisă: totul este condus să prefigureze, să aştepte, să primească şi să exprime "misterul de iubire" (prefaţa) la Fiului lui Dumnezeu oferit pentru răscumpărarea lumii. Deja de la începutul Săptămânii Sfinte, când proclamă ca iminente de acum "zilele pătimirii mântuitoare și ale învierii glorioase" (prefață, marțea sfântă), liturgia amintește și remeditează proiectul minunat al lui Cristos, care "făcându-se om ne adună în unitate, umilindu-se, ne înalță, dându-se la moarte, ne eliberează, suferind,

Biserica este mireasa lui Cristos, ale cărei vicisitudini este chemată să şi le însuşească. Ea vine de la el, din coasta sa deschisă pe cruce; este aceeaşi continuare a evenimentelor sale de mântuire, şi în Triduum-ul Sacru reînnoieşte fidelitatea faţă de Domnul. Acestea sunt pentru Biserică zilele amărăciunii şi ale doliului şi, în acelaşi timp, zilele speranţei şi ale bucuriei. Numai o astfel de Biserică poate să se roage - aşa cum a făcut în primele zile din Săptămâna Sfântă -, spunând: "Nu închide uşa ta, chiar dacă am întârziat. Nu închide uşa ta: am venit să bat. Celui care te caută în plâns deschide, Doamne milostiv. Primeşte-mă la ospăţul tău, dăruieşte-mi Pâinea împărăţiei" (la frângerea pâinii, lunea sfântă).

Mai ales în acest timp - scurt ca durată, dar dens şi pregătit de întregul Post Mare -, are loc reconcilierea, care este mereu har al "Mielului nostru pascal". În "sângele său preţios", credincioşii sunt făcuţi părtaşi din nou de alianţa sa veşnică. Lor le este redeschisă uşa, dacă au întârziat.

Se reînţelege sacramentul Pocăinţei, primindu-l pe Isus care "pe cruce a purtat în trupul său păcatele noastre" (după evanghelie, Duminica Floriilor) şi a emis judecata asupra lumii murind pentru neamul omenesc. Şi cu claritate mai vie şi ascuţită le apare creştinilor sensul amintirii sale la masa Pâinii împărăţiei. Când ne amintim de el, intrăm ca să facem parte din trupul dat şi din sângele vărsat: "se reînnoieşte misterul eliberării noastre", "trecem" cu el, botezaţii fac Paştele.

În Triduum, mai complet, toate sacramentele, programul de inițiere creștină, se percep și se trăiește la originea lor și în substanța și eficacitatea lor.

(După  L'Osservatore Romano , 1 aprilie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu